HomeDespre asociatie

Despre asociatie

Despre noi: Asociatia Umanitara Blajut P.Sava organizaţie are drept scop susţinerea varstnicilor şi promovarea solidaritatii intre generatii, a valorilor culturale româneşti şi universale, iniţierea, susţinerea şi încurajarea activităţilor de acceptare si integrare a varstnicilor in societate.Termeni că "bun simt", "bunăvoinţă", "promisiune”, “cuvânt de onoare" stârnesc zâmbete ironice şi ar fi timpul să le reintroducem în sistemul de valori la scară largă. NE plac oamenii care ştiu aceste valori, oamenii hotărâţi care sunt pregătiţi mereu de schimbare, oamenii care luptă pentru ce vor şi sunt fericiţi când culeg roadele, dar le împărtăşesc şi cu cei din jur. Vrem să fiu aproape de oameni deoarece singurele experienţe ce merită retrăite sunt cele sufleteşti, am început deja să lucram la diverse proiecte cum ar fi:

  1. Desfasurarea Campaniei „Canicula Poate Ucide” in parteneriat cu Spitalul de Recuperare „Recumedis”

Pentru a veni in sprijinul cetatenilor o campanie de prevenire şi diminuare a efectelor temperaturilor extreme asupra populaţiei, cu accent deosebit pe monitorizarea tensiunii si a consumului de apa. Plecand de la sloganul “Suntem oamenii tai” asociatia Blajut P.Sava a  incearcat sa avertizeze populatia asupra efectelor caniculei in acelasi timp dand o mana de ajutor prin oferirea unei sticle de apa fiecarui trecator si luarea tensiunii gratuit. In acest fel asistentele prezente in caravan au  putut avertiza asupra riscurilor la care se supun cei care se expun temperaturilor ridicate si pot oferi sfaturi uitile trecatorilor.

  1. Desfasurarea Campaniei „Verifica glicemia” in parteneriat cu Spitalul de Recuperare „Recumedis” Iasi. Campania este in desfasurare in diverse zone ale Iasului.

CONTROLUL GLICEMIEI O PRIORITATE

Verifica-ti Glicemia

Masurarea Glicemiei in cadrul caravanei Asociatiei Umanitare Blajut P.Sava

Controlul glicemiei si mentinerea greutatii corporale constituie o prioritate in tratarea diabetului. Asociatia noastra demareaza aceasta campanile in scopul atentionarii asupra pericolului reprezentat de cresterea glucozei in sange, pericol ce poate fi evitat prin verificarea periodica a glicemiei. Controlul se face gratuit in cadrul caravanei Blajut P.Sava pe baza unui act de identitate. Prioritatea au cei de varsta a III a, cei care au diabet si persoanele din zona unde este situata Caravana.

Partenerul Red Hospital asigura in cadrul campaniei Verifica-ti Glicemia asistenta medicala specializata de inalta calitate si promptitudine pentru fiecare pacient.

Rezultatul analizei este confidential, fiind privilegiul pacientului.

4. Desfasurarea Campaniei ‘Pelarinaj La Manastirile din Neamt’, excursii gratuite la manastirile din zona Moldovei.

Pelerinaj la Manastirile din Neamt

Suntem preocupati permanent de sustinerea oamenilor si astfel dupa cum am promis continuam cu pelerinajul la manastirile din Neamt. Campania demareaza incepand cu data de 20 august 2012, primul pas fiind o perioada de inscrieri.

Intensa viata monahala ortodoxa din regiunea Neamt a fost motivul pentru care Asociatia Umanitara Blajut P.Sava a demarat aceasta campanie .Zona Neamt are cea mai mare densitate de manastiri si schituri pe km din tara.

In Neamt au trait cativa dintre cei mai cunoscuti monahi si pustnici din patericul romanesc, ca Sf. Teodora de la Sihla (sec. XVII -lea), Sf. Paisie Velicicovski (sec. XVIII), Sf. Ioan Iacob de la Neamt, Parintele Paisie Olaru sau Parintele Cleopa.

Obiectivele pelerinajului nostru:

Manastirea Neamt, situata la 15 km de Targu Neamt, cel mai important centru artistic, cultural si religios al Moldovei medievale, pastreaza cea mai mare biblioteca manastireasca din tara. Biserica a fost ctitorita in timpul domniei lui Stefan cel Mare si Sfant (1497) si adaposteste moastele sfantului necunoscut, mormantul Sf. Paisie Velicicovski si o impresionanta cripta cu oasele calugarilor ce au vietuit aici.
De la Manastirea Neamt se pot face drumetii la Schitul Vovidenia, Schitul Pocrov, Schitul Icoana, Schitul Carbuna.

Manastirea Agapia, ctitorita in sec. al XVII-lea de hatmanul Gavriil, este cunoscuta pentru pictura realizata de Nicolae Grigorescu in 1858. Comunitatea monahala numara in prezent peste 500 de monahii, fiind cea mai mare din Europa. Casa Memoriala „Alexandru Vlahuta”, mormantul parintelui Nicodim Mandita, muzeul, atelierul de covoare si o drumetie la Schitul Agapia Veche fac din Agapia unul dintre cele mai cautate locuri de pelerinaj din Neamt.

Manastirea Varatec, ctitoria Maicii Olimpiada, din secolul al XVIII-lea, are aproximativ 500 de monahii. In cadrul muzeului manastirii sunt expuse icoane, manuscrise, tapiterii de mare valoare. Aici se afla mormantul Veronicai Micle.

Manastirea Sihastria, 20 km de Targu Neamt, este mai putin importanta din punct de vedere istoric - biserica actuala a fost construita in 1824 – a devenit insa centrul monahismului romanesc datorita marilor duhovnici care au trait aici si au fost exemple de sfintenie in timpul perioadei comuniste si in perioada imediat urmatoare Revolutiei din decembrie 1989: Pr. Paisie Olaru si, mai ales, Pr. Ilie Cleopa. Multimile de credinciosi care veneau spre Sihastria din toate colturile Romaniei, doar pentru a-l asculta pe Pr. Cleopa, au dat, cu siguranta, o noua dimensiune pelerinajului.

Manastirea Secu, situata la 17 km de Targu Neamt, a fost construita in anul 1602. In 1821, in timpul Eteriei, aici au fost ucisi patrioti romani si greci de catre turci, iar manastirea a fost incendiata.

DETALII PELERINAJ Asociatie:

Plecarile se fac pe baza de inscriere si programare.

Inscrieri si programari: 0332/411779; 0784/270237; 0784/270241

In cadrul acestor pelerinaje se asigura transport, pranzul si apa. Pelerinajele au o durata de o zi. Ora si data plecarii va fi anuntata telefonic de voluntarii Asociatiei cu minim 24h inainte.

Prioritare sunt persoanele de varsta a III a.

5. Am reusit cu ajutorul Bunului Dumnezeu si cu ajutorul nelipsit al bisericii si autoritatilor sa contribuim la actiunea de inhumare a celor 40 de suflete care zaceau de ani de zile la Institutul de Medicina Legala al Municipiului Iasi.

            6. Parteneriat cu RED Hospital pentru sustinerea varstinicilor prin coplata la serviciile medicale de care beneficiaza in ultimele lor zile.

Despre asociatie

Suntem oamenii tai!